Hotel Orizont Predeal prezintă noile pachete pentru schi 2015

Cel mai mare complex hotelier din staţiunea Predeal şi totodată destinaţia ideală pentru petrecerea unui sejur relaxant într-un cadru montan, Hotel Orizont , anunţă lansarea mai multor pachete de schi pentru perioada iernii, care vin în avantajul oaspeţilor săi împătimiți ai schiului, care vor să întâlnească cele mai bune servicii hoteliere de pe Valea Prahovei la preţuri competitive și să contribuie la construirea unei tradiţii în turismul românesc.

Design-ul premium şi totodată modern, amplasarea la numai 200 de metri de DN1 şi facilităţile complexului hotelier fac din Orizont destinaţia perfectă pentru cei care doresc să se relaxeze, să practice sporturi de iarnă sau vin la munte cu copiii.

Alegând pachetele care cuprind 3 sau 4 nopţi cu mic dejun inclus veţi avea parte de 15% reducere la fiecare zi de Ski Pass cumpărat, de transport inclus către pârtie şi înapoi, cu ajutorul unui Shuttle Ski Bus și de echipament de schi gratuit pentru copil. În aceeaşi măsura însă, veţi putea savura cele mai bune preparate tradiționale românești, servite în Restaurantul Mioriţa, sau vă puteți bucura de un meniu rafinat și muzică live în Restaurantul Orizont pentru că în fiecare seară veți avea parte de program de divertisment în restaurantele hotelului.

Accesul la SPA este de asemenea inclus în pachet și vă introduce într-o altă dimensiune a relaxării după o zi plină pe pârtie, iar aici veţi găsi o piscină interioară, o zonă specială pentru jacuzzi, sală de fitness şi o zona dedicată saunei cu o saună umedă cu aromoterapie, saună uscată şi saună cu infraroşu, alături de multă, multă gheaţă şi veţi descoperi o oază de linişte pentru un plus de energie pentru o zi de răsfăţ!

Predealul este destinaţia ideală pentru a vă petrece vacanţa de iarnă la schi, cu aproximativ 7 kilometri de pârtii omologate, deservite de un telescaun şi trei instalaţii de teleschi, precum şi de instalaţie de nocturnă.

Pentru mai multe informații vizitați: www.hotelorizont.ro.