Începe O Nouă Campanie Adoptă O Casă La Roșia Montană!
Asociațiile Alburnus Maior și ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) anunță o nouă campanie de lucrări de restaurare și recuperare a caselor valoroase de la Roșia Montană. Programul ”Adoptă o Casă” a început în 2012 prin inițierea activităților de intervenție la clădiri aflate în proprietatea comunității locale, iar în cei 4 ani am avut bucuria să lucrăm cu peste 150 de voluntari sosiți la Roșia Montană din toate colțurile lumii. Continuăm lucrările demarate în anii trecuți tot cu ajutorul voluntarilor pe care îi așteptăm să se înscrie în formular ( https://goo.gl/jDWTmm ), în funcție de perioada disponibilă.
Activitățile din acest an sunt sprijinite financiar prin donațiile susținătorilor programului nostru, precum și de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și OAR (Ordinul Arhitecților din România).
Campania 2016 se derulează în 3 serii de voluntari, a câte două săptămâni fiecare, și o săptămână dedicată activităților demonstrative și recreative:
▸ 11 – 22 iulie: Seria 01
▸ 25 iulie – 5 august: Seria 02
▸ 8 – 14 august: Săptămâna Patrimoniului – demonstrații, proiecții, prezentări, tururi ghidate și dezbateri, activități recreative.
▸ 15 – 26 august: Seria 03
Săptămâna Patrimoniului este un eveniment care ne-am dori să devină tradiție la Roșia Montană – o perioadă în care ne reunim toți cei care punem umărul, după posibilități, la reclădirea acestui loc și la renașterea sa bazată pe resursele sale inepuizabile: patrimoniul și comunitatea. Pregătim ateliere demonstrative, proiecții și tururi ghidate, dar și discuții la care vă invităm pe toți, voluntari sau nu, să luați parte și să contribuiți. Programul detaliat al acestei săptămâni în curând pe www.adoptaocasa.ro și pe pagina de Facebook www.facebook.com/adoptaocasa
Vă așteptăm, așadar, pe cei care doriți să activați voluntar în cadrul programului nostru în una dintre cele 3 serii programate, iar pe toți ceilalți, oricând, dar mai ales între 8 și 14 august, să vizitați Roșia Montană și să vă bucurați de ea!
Iar pe aceia dintre voi care nu puteți ajunge dar doriți să contribuiți printr-o donație la activitățile de restaurare, o puteți face aici: www.adoptaocasa.ro/doneaza/doneaza-bani